rigordu di 'na manu isata


Rigordu di 'na manu isata
di
Rocco Chinnici


      Vju e guardu lu paisi,
      quannu ancora
      avia li balàti;
      e la genti, fora,
5    'ntra li strati,
      sutta lu suli cucenti,
      parrari junciuta;
      mentri all'umbra
      di 'na manu jsata,
10  'na vicchiaredda
      cuntannu joca
      a lu carmuciu 'mbambulatu,
      ca cu lu sguardu assenti
      curri
15  'ntra dda fàula 'nvintata.
      Ora, a tempu scurdatu,
      cercu, caminannu
      nna ddi strati... nenti.
      La genti, ca tannu
20  parrava,
      ora, fui 'n fretta.
      Lu carmuciu, già granni,
      s'avvrazza forti
      a lu prisenti;
25  jornu senza méta,
      cursa sfrinata.
      Quantu valuri avia,
      oh carmuciu...!
      dda manu jsata.


      Guardo e vedo il mio paese
      quando ancora aveva
      le "balàte";
      e la gente, fuori,
5    nelle strade,
      sotto il sole cocente,
      parlare unita;
      mentre all'ombra
      di una mano alzata,
10  'na vicchiaredda
      gioca raccontando
      al bambino imbambolato,
      che con lo sguardo assente
      corre
15  dentro quella favola inventata.
      Ora, a tempo passato,
      cerco, camminando
      in quelle strade… niente.
      La gente, che allora
20  parlava,
      ora, corre in fretta.
      Il bambino, già grande,
      s'abbraccia forte
      al presente;
20  giorno senza méta,
      corsa sfrenata.
      Quanto valore aveva,
      oh bambino…!
      quella mano alzata.

[Lirica inedita]


indietro